Am o usoara aversiune in ceea ce priveste citatele si asta din cauza netului. Ma deranjeaza faptul ca lumea prefera sa comunice sincer, mai nou, prin statusuri si nu direct (chiar daca, recunosc, e mai rapid si mai “pt multa lume” instant). Dupa ce ca facem asta, mai si punem versuri din piese, sau vorbe din carti si personalitati; foarte frumos, dar mi se pare ca ne adormim de tot creierul propriu. Urasti, iubesti, te calca pe nervi, vrei sa faci o caterinca,TRANSMITE IN FELUL TAU! S-ar putea sa fii placut surprins de ce iese dupa cateva incercari…
Tocmai de aceea am fost uimita de cat de mult am iubit citatul din titlu si mai ales, pe autoarea sa. Eram la Giulia, care a inceput sa imi citeasca ceva dintr-o carticica penibila cu vorbe alese bune de copiat. Alexandra: “Opreste-te! Asteia nu-i plac; Leana zice ca sunt americanisme penibile.” Bine punctat Dar nu stiu ce m-a posedat sa o rasfoiesc singura pt a descoperi citatul si mai important, o noua cunostiinta: Helen Keller.
Helen Keller s-a nascut in Alabama pe la 1880. A scris, a lecturat in aproape 40 de tari si a militat toata viata pt drepturile muncitorilor, ale oamenilor cu dizabilitati si ale femeilor. Prima lucrare a scris-o la 11 ani si la 24 a absolvit Radcliffe cu ajutorul admiratorului ei Mark Twain (el a convins o familie de bogatasi ai petrolului sa ii sponsorizeze studiile). Doua persoane i-au fost alaturi toata viata, doua asistente care au impins-o spre reusita, iar ea a asistat la moartea amandorura. A fost buna prietena cu Alexander Graham Bell, Charlie Chaplin, a cunoscut multi presedinti din State si a fost extrem de iubita in Japonia. Ea a adus rasa Akita(considera acest animal “inger cu blana”) in State, un caine pe care il respect din doua motive; in primul rand, cand japonezii fac si un caine, tot e altceva (valabil si pt nemti cu Rottweiller-ul, CEL MAI TARE PUNCT!) si in al doilea rand, e singura rasa care mi-a batut la milimetru in concurs Chow-chow-ul (nici chinezii nu sunt fraieri hahaha) Fac o paranteza: a pierdut primul caine din cauza jigodiei. Nu vroiam sa scriu despre subiect, dar mi-am adus aminte ca tot ce vreau sa transmit pe acest site este ca nu trebuie sa existe subiect tabu cand vine vorba de caterinca sau cel putin comunicare. Asa ca, va rog, daca aveti ghinionul sa aveti un caine diagnosticat cu asa ceva, nu il lasati sa sufere din cauza optimismului si de dragul constiintei curate. Stiu ce vorbesc; a fost oribil si groaznic de dureros…nu vreau sa ma gandesc cum a fost pt Tanc si nici nu o sa imi iert vreodata lipsa asumarii unei decizii pe care nu o doresc nimanui.
Revenind, momentan, Helen Keller are un spital care ii poarta numele in Alabama, prima statuie a unui om cu handicap si strazi denumite astfel in Spania si alte tari europene. M-a fascinat mereu fenomenul “cat de mica e lumea” dar acum am realizat ca ramane la fel de mica, in ciuda barierelor timpului sau mortii. Am ascultat-o prin intermediul unei carticele banale dintr-o intamplare (notiunea asta trebuie scoasa din vocabular) si am cunoscut-o printr-un Google search, la multi ani dupa moartea sa. Chiar suntem niste particule de nisip, pe care le mai intersecteaza vantul din cand in cand.
Nu uitati, nimeni nu trebuie sa accepte sa se tarasca incet pe pamant, cand simte impulsul de a zbura spre cer.
P.S. HELEN KELLER A FOST COMPLET SURDA SI OARBA DE LA 2 ANI…